Acele mesaje, scrise de copii japonezi și de diverși utilizatori de pe internet, vor fi depozitate pe Lună, sub forma a 120 de plăcuțe de titan, introduse într-o cutie de Pocari Sweat, care va ajunge pe suprafața satelitului natural al Terrei la bordul unei „capsule a timpului”.
Potrivit firmei Otsuka Pharmaceutical, compania care produce băutura Pocari Sweat, capsula va fi lansată din statul american Florida, în octombrie 2015.
„Până acum, călătoriile spațiale erau posibile doar la nivelul unor proiecte naționale. Acum, vrem să realizăm acest lucru cu un proiect privat și să ajungem pe Lună”, a anunțat compania niponă.
Capsula care va fi trimisă pe Lună este realizată din titan, are forma unei cutii de Pocari Sweat și o greutate de 1 kilogram.
Pentru a rezista condițiilor vitrege de pe Lună, unde temperaturile variază de la -170 de grade Celsius în timpul nopții la +110 grade Celsius în timpul zilei, capsula a fost creată special pentru acest proiect. Ea va fi trimisă pe Lună la bordul unei rachete Falcon 9, iar călătoria ei până pe satelitul natural al Pământului va dura patru zile și jumătate.
Rachetele Falcon 9, concepute pentru a fi reutilizabile, produse de compania spațială SpaceX a magnatului Elon Musk, a încheiat deja cu succes trei misiuni de reaprovizionare a Stației Spațiale Internaționale (ISS).
Călătoria spațială programată în octombrie 2015 va fi prima misiune pentru rachetele companiei SpaceX dincolo de orbita joasă a Terrei.
După ce racheta Falcon 9 își va fi pornit al doilea set de propulsoare și își va fi încheiat călătoria de patru zile și jumătate, capsula Pocari Sweat va fi dusă pe suprafața lunară cu ajutorul lui „Griffin”, o capsulă de aselenizare creată de compania Astrobotic Technology.
Compania speră că această misiune o va ajuta să câștige premiul „Lunar X” acordat de grupul Google, o finanțare de 20 de milioane de dolari ce va reveni primei companii din lume care va crea un dispozitiv capabil să aselenizeze în condiții de siguranță, să parcurgă o distanță de cel puțin 500 de metri pe suprafața lunară și să transmită pe Terra imagini de înaltă definiție.